Experți și ageamii

1001362598Articol publicat pe Marginalia (14 mai 2020)

Cuvântul „expert” provine din limba latină, din „expertus” – participiul trecut al verbului „experiri”, ce înseamnă a încerca. Deci, expertul este o persoană ce a devenit competentă într-un domeniu prin experiență practică și teoretică. O asemenea calitatea se dobândea și încă se dobândește în timp, desăvârșirea implicând depășirea statutului de ucenic, student, discipol, învățăcel sau boboc. În zilele noastre, conexiunea stabilă la internet și himera autosuficienței par să indice că etapele pot fi arse, că expertiza poate fi redistribuită, clasicul, canonul și cunoscutul începând a semăna cu exponate de muzeu.

Pentru a afla dacă suferi de o boală, mergi la medic, îi explici simptomele, iar acesta decide ce este de făcut. Degeaba ai urmat un curs rapid de navigare pe internet, tot medicul este cel care trage concluziile potrivite pe baza simptomelor. La fel și în materie de tare ale societății. Manifestările ce par a indica simptome de risc ar trebui analizate de cei cu pregătire în domeniu. În fața medicului nu prea îți vine să te afli în treabă contrazicându-l, căci este vorba despre sănătatea ta corporală. Însă, când vine vorba despre politică, economie, drept sau chiar teologie, foarte mulți se iau la harță cu experții din aceste domenii, căci, nu-i așa, nu mai este vorba în mod direct despre corpul lor. Se deschide astfel cutia pandorei în materie de discreditare a experților și științei specializate. Mai grav, se subminează cunoașterea acumulată de generațiile dinainte cu privire la binele comun, măsură și durată. Idei aparent noi fascinează pe toți ageamiii dornici să epateze, căci, fără răgazul analitic dobândit printr-o anumită familiaritate cu logica domeniului ce cuprinde respectivele idei, nu se posedă răbdarea necesară pentru a discerne și a căuta sub stratul poleit de la vedere.

Demagogii mizează pe confuzia întreținută pe piața ideilor de contra-știința opinologilor, reușind să-și promoveze direcțiile ideologice fără a fi bănuiți, mai ales dacă au ceva diplome universitare „gălăgioase” și dacă își proclamă încrederea monomaniacă în progres, omenire sau într-un viitor luminos.

Concluzionez prin a observa că industria divertismentului constituie mediul propice pentru ca fanteziile ideologice să se manifeste nestingherit. Îmi vine în minte permisivitatea față de comunismul chinez (episodul fetiței puse să intoneze un cântec propagandistic îmbrăcată în uniforma gărzilor roșii comuniste) sau promovarea memoriei comuniștilor italieni (cazul celor ce salivează fredonând „Bella ciao”). O asemenea relaxare nu înseamnă a fi deschis artei, actului muzical, ci a fi neavizat în materie de istorie și impasibil în fața propagandei împachetate în laboratoarele „artei cu tendință”. Cu alte cuvinte, înseamnă a nu avea experiența necesară pentru a distinge perniciosul de sănătos, neglijența de toleranță, aventura de acuitate. (Remus Tanasă)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *