Articol publicat de ziarul Naţiunea, de Revista Art-emis și de Revista Agero-Stuttgart.
Ideea de democraţie stă la baza societăţii moderne, astfel încât oricare alt sistem politic este cel puţin considerat mai “rău”, dacă nu este combătut pe faţă în numele dreptului tuturor popoarelor la libertate şi la autodeterminare. Puţini sunt cei care îşi dau seama de importanţa rolului celor ce administrează informaţia, de importanţa acestora în formarea convingerelor şi percepţiei opiniei publice asupra realităţii. Dacă este evidentă importanţa atribuită propagandei şi manipulării informaţiei într-un regim totalitar, ideea de democraţie pare a vrea să interzică orice formă de dezinformare şi minciună în raportul dintre putere şi cetăţean, transformând canalele de informare în locuri idilice unde Adevărul este suveran. Nu este însăşi esenţa contractului social garanţia că puterea lucrează în numele binelui colectiv? Nu face parte din ideea de suveranitate populară convingerea că cine se ocupă de administrarea lucrului public trebuie să o facă “în numele şi pentru” cei care au desemnat respectivii administratori în respectivele funcţii? Răspunsul la aceste întrebări ar trebui să coincidă cu idealurile societăţii noastre: nu există libertate acolo unde nu există un raport onest şi transparent între Stat şi cetăţean, acolo unde Puterea îşi justifică comportamentul prin intermediul minciunii deliberate.
Unul dintre pilonii de bază ai democraţiei e fără îndoială libertatea de informaţie. Aceasta din urmă reprezintă o valoare absolută, indiscutabilă, o consecinţă logică a exigenţei ca fiecare cetăţean să fie în stare să îşi formeze o opinie autonomă asupra realităţii. Informaţia, şi în mod special informaţia liberă, este vazută în societatea modernă ca un drept, un simbol al unui presupus rol activ în interiorul Sistemului, ca o garanţie a libertăţii de gândire şi de participare la viaţa publică. Într-un sistem democratic, unde oricare cetăţean are posibilitatea să participe la viaţa politică şi socială, informaţia liberă coincide, sau ar trebui să coincidă cu esenţa însăşi a democraţiei. Şi totuşi astăzi, informaţia nu este aşa liberă precum unii dintre noi ar vrea să creadă, sau mai bine spus, cum unii ar vrea ca noi să credem. Şi asta pentru că organele de informare, sau mai concret mass-media, decide ceea ce trebuie să aflăm, ceea ce nu trebuie să aflăm şi modul în care trebuie să aflăm.
Conceptul modern de democraţie se bazează pe o definiţie care presupune suveranitatea populară drept principiu fundamental; dar suveranitatea populară se află în stransă legatură cu opinia publică, cele două completându-se reciproc. Dacă opinia publică nu stă la originea oricărei autorităţi atunci democraţiei îi lipseşte substanţa. Se înţelege că pentru a exercita ceea ce este considerat un drept, adică suveranitatea, opinia publică trebuie să fie în stare să cunoască adevărul în legătură cu variantele disponibile şi din cadrul cărora trebuie să aleagă prin intermediul reprezentanţilor săi. În lipsa unui astfel de drept şi unei astfel de garanţii, puterea este de fapt exercitată de grupuri private care se concep ca elite şi, în numele acestei “superiorităţi” se substituie opiniei publice prin abuzuri ce implică în special deformarea realităţii prin intermediul “măsluirii” informaţiilor. În realitate rolul individului, cetăţeanului, este cel de spectator, dimensiunea participativă care l-ar transforma în protagonist fiind doar un vis. Individul nu este decât un element pasiv în interiorul masei care trebuie să fie dirijată, făcut să creadă că are rol decizional şi pus să accepte variante şi decizii cu convingerea că acţionează autonom. În realitate individul este dirijat de un adevărat bombardament de stimuli şi sugestii impuse de alţii. Edward Louis Bernays înca din 1928 accentua importanţa unei manipulări inteligente a opiniilor şi obiceiurilor maselor, pentru o mai bună funcţionare a unei societăţi democratice. Conform lui Bernays rezultatul este acela de a oferi maselor idei stereotip, sub pretenţia autonomiei intelectuale ascunzându-se de fapt un deliberat proiect de orientare a imaginarului şi gândirii colective. Ceea ce noi ştim, sau credem că ştim, ne face să acceptăm realitatea în mod acritic, să acceptăm proiecţii de evenimente construite “în salon” al căror unic scop este transformarea Istoriei după exigenţele Puterii.
Deşi teoretic libertatea de informaţie este un stindard al democraţiei, sunt evidente manipulările asociate transmiterii de informaţii de către media în dorinţa lor de a susţine un sistem, care lepădându-se de haina sa democratică, este preocupat de a se autoconserva.
Un fapt interesant, caracteristic democraţiilor moderne, este ideea conform căreia minciuna poate să aibă caracter altruist, că minciuna este utilă uneori pentru comunitate. Astfel minciuna este justificată moral pentru a legitima acţiuni de camuflare şi manipulare a realităţii, depăşind astfel limitele mandatului oferit de către cetăţeni. Minciuna în folosul comunităţii elaborată de către media, scoate în evidenţă natura raportului dintre sistemul democratic, mass-media şi opinia publică. Acest raport, funcţionează într-un mod nu foarte diferit de cel caracteristic regimurilor totalitare; scoate în evidenţă faptul că minciuna este folosită şi de regimurile democratice pentru a păstra consensul maselor şi pentru a se legitima, dezinformarea opiniei publice fiind în realitate un mod exclusiv de a păstra anumite forme de control asupra vieţii politice, sociale şi economice.
În practică mass-media reprezintă principalul instrument prin care se falsifică realitatea, se creează stereotipuri, concepţii despre lume, stiluri de viaţă şi linii de gândire, aşa încât să genereze comportamente publice cât mai conforme cu obiectivele sistemului politic, obiective care nu sunt neapărat în avantajul cetăţenilor.
Cum am putea deci să recunoaştem “buna credinţă” a unor structuri care în numele binelui colectiv îşi acordă dreptul de a minţi, de a modifica realitatea şi de a o construi în aşa fel încât să inducă în eroare pe aceeaşi cetăţeni care ar trebui să fie esenţa respectivelor structuri; cum am putea fi de acord cu o putere care prin intermediul informaţiilor “măsluite” vrea să se legitimeze; cum să nu rămânem perplecşi în faţa concubinajului dintre putere şi organismele creatoare de informaţie, adica între sistemul democratic şi mass-media.
Presa trebuie să fie în serviciul guvernaţilor şi nu în cel al guvernanţilor. Puterea guvernului de a cenzura presa a fost abolită pentru ca presa să fie liberă de a cenzura guvernul. Doar o presa cu adevărat liberă poate să denunţe eficient un abuz al guvernului. Printre responsabilităţile unei prese libere cea mai importantă este de a impiedica guvernul să mintă cetăţenii.
Naom Chomsky afirma în 2005: “Mass-media încearcă să distreze publicul. Se doreşte ca persoanele să facă altceva în aşa fel încât să nu ne deranjeze pe noi (prin noi se înţelege cei care organizează şi administrează puterea). Să se intereseze, de exemplu, de sport. Să fie înnebuniţi după partide, după scandalurile sexuale, după personajele importante şi problemele lor, după orice informaţie de genul ăsta. Orice, numai să nu fie ceva serios. Lucrurile serioase sunt pentru persoanele serioase. De asta ne ocupăm noi ”. În ziua de azi informaţia înseamnă putere. Cine are acces la informaţii de calitate poate pretinde să ia parte la jocul puterii, căci este adevărat că şi în politică sau economie, cine are mai multe informaţii verosimile, va avea întotdeauna un avantaj care de obicei este suficient pentru a câstiga partida. Şi totuşi sistemele actuale democratice se laudă că informaţia este un bun public la care oricine poate avea acces liber, dar există multe dovezi care ne demonstrează că sistemele de putere încearcă să interzică accesul liber, sau dacă nu, creează confuzie prin impunerea de multe informaţii fără valoare (precum cele prezentate de Naom Chomsky) astfel că practic, informaţia importantă să fie posedată aproape exclusiv de minoritatea guvernativă şi de amicii lor. Majorităţii guvernate i se lasă un procent scăzut de informaţii esenţiale astfel încât jocul să poată continua.
Astăzi prin intermediul Internetului, care a cunoscut în ultimii zece ani o dezvoltare impresionantă, procesul de dezinformare, manipulare şi camuflare în defavoarea omului de rând a crescut într-un mod alarmant. În interiorul panoramei informative globale o multitudine de site-uri care se declară a fi pro sau contra unei cauze, unei idei, nu sunt altceva decât emanaţii ale aceloraşi aparate de “intelligence” care “lucrează” pentru a apară sistemul “democratic”. (autor: Remus Tanasă)