„Naţionalitatea, dacă acest cuvânt vrea să aibă un merit şi o valoare, nu poate fi un pretext sub care să se ascundă lenea şi barbaria, şi ţinta noastră în viitor nu este de a ne păstra numai limba şi sângele şi teritoriul brut, fără altă aspiraţie nobilă. Pe această treaptă stau şi indienii sălbatici din America, dar de aceea indienii din America constituie o hoardă, şi nu o naţiune. Limba, sângele şi teritoriul sunt elemente preţioase ca mijloc spre un scop mai înalt, şi acest scop nu poate fi altul decât progresul civilizaţiei omeneşti prin toleranţă şi ştiinţă, prin bunăstare materială şi morală potrivită totdeauna cu gradul culturei unui popor. Dar a susţine mijloacele prin un sistem care nimiceşte scopul este cea mai absurdă din toate rătăcirile politice ce se pot închipui.
În orice masă de popor, şi cu atât mai mult în masa unui popor încă incult, există pe lângă însuşirile cele mai bune şi un instinct primitiv, teluric, brutal, pe care toţi oamenii de bine şi toate dispoziţiile salutare caută să-l ţie ascuns, să nu-i permită ieşirea la lumina zilei, de care nu este vrednic. În acest instinct se concentreză relele naturei omeneşti: lenea, injustiţia, invidia contra celui mai bun şi cruzimea sângeroasă. Să nu ne atingem, să nu dezlegăm acest instinct animal! Secole nu sunt de ajuns pentru a-l înfrâna şi a readuce poporul pe calea adevărului şi binelui. […]
Ceea ce ne susţine curagiul în mijlocul acestei confuzii a timpului este încrederea neclintită că, dacă s-a întâmplat vreodată ca civilizaţia să învingă barbaria, nu s-a întâmplat niciodată ca barbaria să învingă în mod durabil civilizaţia, şi în lupta acestor două elemente nu încape îndoială a cui va fi viitorul.”
fragment din Titu Maiorescu, Opere, I, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă: Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005, pp. 500-501.