„Ştim prea bine că a fi intelectual este pretenţios şi presupune mai mult decât o diplomă sau ocuparea unui post într-o universitate. A fi intelectual înseamnă a stăpâni mijloacele abordării unui domeniu şi a trage de aici consecinţe, pentru tine şi pentru ceilalţi, până la a interveni în cursul evenimentelor. Deviza <eu sunt universitar, restul e treaba altora, care trebuie să răspundă> nu este de fapt a intelectualului, ci mai degrabă a oportunistului. Maxima multor universitari de astăzi – <noi ne-am spune părerea, dar nu ne ascultă nimeni> – iarăşi nu este a intelectualului demn de nume, ci, poate, a dezorientatului. Interpretările retroactiv justificate, de genul <nu suntem eroi> sau <nu am fost capabili să fim martiri>, nu sunt propriu-zis ale unor intelectuali efectivi, cât al unor căpătuiţi. Ar trebui asumat că, în condiţiile pluralismului valorilor şi opticilor şi ale cotiturii culturale a lumii civilizate, de calibrul intelectualilor atârnă multe. Ar trebui asumat apoi, pe scară largă, şi la noi, împrejurarea că în faţa unui intelectual, a omului conştient demn de acest titlu, sunt mereu, clipă de clipă, cum s-a remarcat, de la Kierkegaard la Simone de Beauvoir, alegeri între alternative.
[…] Sunt în jurul nostru, spuneam cu ani în urmă, intelectuali pasivi, care observă că lucrurile nu merg, dar nu se obosesc să spună şi să facă ceva. În contrast, sunt intelectuali atitudinali, care ştiu că nu ne putem aştepta la ceva mai bun decât vorbind răspicat şi argumentând alternative. Sunt apoi intelectuali consumatori ai organizărilor făcute de alţii şi intelectuali ce-şi asumă răspunderea organizărilor. Sunt intelectuali mimetici, care se mulţumesc să absoarbă rezultatele reflecţiei altora, şi intelectuali care asumă răspunderea noilor abordări. Sunt intelectuali ai preţiozităţii goale, care trăiesc doar satisfacţia de a fi ajuns în funcţii, şi intelectuali naturali, care-şi asumă mai întâi îndatoririle faţă de ceilalţi. Sunt intelectuali care produc lucrări, dar sunt şi intelectuali care lasă în urmă o operă.
Mai nou, pe scena României proliferează intelectualul linguşirii sofisticate, care caută pretexte pentru a argumenta că soluţiile propuse de şefii vremelnici sunt singurele la îndemână, şi intelectuali ai gândirii critice sitematice.”
*fragment de Andrei Marga, Un intelectual atitudinal, în „România actuală (Diagnoză)”, editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, pp. 171-172.